Un bărbat de 51 de ani din comuna Mătăsari a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident grav fiind sub influența alcoolului. Victima a fost chiar fratele său, aflat pe scaunul din dreapta.
Tragedia s-a petrecut în dimineața zilei de 29 aprilie 2024, în jurul orei 07:30. După ce consumase, potrivit propriilor declarații, aproximativ o jumătate de litru de țuică fiartă cu o seară înainte, bărbatul s-a urcat la volanul unui VW Golf Plus.
Pe raza satului Vlăduleni, într-o curbă, a pierdut controlul direcției, a lovit o bornă kilometrică și s-a prăbușit cu mașina într-un canal de colectare a apelor pluviale adânc de 5 metri.
Fratele său, pasager în autoturism, a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Testat la fața locului, șoferul a înregistrat o alcoolemie uriașă: 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În fața instanței, acesta a încercat să explice că băuse doar cu o seară înainte, însă judecătorii au subliniat că nivelul ridicat al alcoolemiei și decizia de a conduce „dovedesc o ignoranță totală față de pericolul social al faptei”.
Deoarece nu avea antecedente penale, magistrații au dispus o pedeapsă de închisoare cu suspendare. Pe lângă supravegherea de trei ani, bărbatul va trebui să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Mătăsari sau la Colegiul Tehnic din localitate.
Sentința magistraților nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.






