News

Un agent din trupele SASS a murit, la doar 31 de ani. I s-a făcut rău la ieșirea din unitate

Un tânăr de doar 31 de ani, agent operativ la SASS (Structura Asociată pentru Măsuri de Securitate Specială) din cadrul Penitenciarului Aiud, a murit subit. Vestea deosebit de tristă a fost făcută publică de către colegii săi, reprezentanți ai instituției.

Surse locale au precizat că tânărului i s-a făcut rău la ieșirea din unitate, după terminarea orelor de program, în jurul orei 15.00. Tocmai terminase antrenamentele din timpul serviciului.

Acesta a căzut pe spațiul verde din fața instituției. A intervenit un echipaj medical (ambulanță), care i-a acordat primul ajutor și l-a transportat în stare stabilă la spital. Acolo ar fi intrat în stop cardio respirator, iar viața lui nu a mai putut fi salvată.

Poliția a deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, în cadrul căruia sunt cercetate condițiile în care a survenit decesul. Mai multe detalii vor fi disponibile după finalizarea investigației medico-legale (autopsiei).

Alexandru avea o vechime de circa 10 ani în sistemul penitenciar, fiind apreciat de către colegii săi.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button