Tragedie cumplită! Un bărbat și o femeie au murit electrocutați în propria locuință
O tragedie teribilă a avut loc în localitatea Rotileștii Mari, comuna Câmpuri, județul Vrancea, unde un bărbat și o femeie și-au pierdut viața după ce s-au electrocutat în propria locuință.
Alarma a fost dată prin 112, după ce cele două persoane au fost găsite inconștiente. La fața locului au fost trimise de urgență o ambulanță cu asistent medical din cadrul Substației Panciu și un echipaj SMURD.
Victimele, o femeie de 66 de ani și un bărbat de 48 de ani, au fost găsite în stop cardio-respirator, în urma electrocutării.
Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Timp de aproximativ 45 de minute, salvatorii au încercat să le readucă la viață, însă fără rezultat. Organismele celor doi nu au răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul ambelor persoane la fața locului.
Circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia nu sunt încă cunoscute.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza electrocutării și toate împrejurările în care s-a produs accidentul.






