News

Târg organizat de elevii din Godinești! Și-au donat hainele ca să strângă bani!


Școala Gimnazială Godinești a organizat astăzi un târg caritabil. În sala de sport a comunei s-au strâns cu mic cu mare la târgul de haine organizat de elevii școlii, de unde oamenii au putut achiziționa diverse articole vestimentare.
“Fiecare gest pe care il faceți, demonstrează implicarea dvs activă in viața comunei noastre. Ne dorim sa arătăm că avem o comunitate unită, o comunitate care poate schimba totul într-o direcția dorită, dacă ne punem cu toții umărul.

Este prima dată când scoala noastră organizează un târg caritabil si ne putem mândri ca actiunea noastră a avut un succes mai mare decât ne-am așteptat. Ne-am bazat pe conceptul de „re-clothing” – re-îmbrăcare (in traducere), un concept care are in vedere faptul ca suntem mari consumatori de haine, pe care nu le mai folosim. Este un concept nou, puțin folosit, dar deosebit de util. Ca si scoala noastră,de altfel – cu o viziune noua, cu activități care aduc „altceva”, care inspira si care creează.
Deși vremea a fost potrivnica, elevii si părinții au dat dovada de implicare activa, si in afara de faptul ca au donat haine spre vânzare, s-au implicat si prin donarea de bani si prin achiziționarea de obiecte vestimentare pentru cauza noastră.
Multumim de asemenea, consătenilor noștri care nu au copii la scoala, dar care au fost prezenți si ne-au sprijinit in proiectul pe care le-am derulat, „vecinului” nostru Mazilu Doru, care ne-a susținut încă de ieri in cauza noastră.
Avem cuvinte de laudă adresate si domnului primar si membrilor Consiliului Local care au contribuit, donând cea mai mare parte din bani.
Le mulțumim, de asemenea, si colegilor noștri cadre didactice, care s-au implicat atât in organizarea acestui proiect (prin muncă fizică si psihica, idei si inițiativa), dar si prin donațiile destul de consistente.
Si in mod deosebit, mulțumim elevilor noștri, care au demonstrat ca stiu ce înseamnă voluntariat, caritate, dar si spirit de afaceri, au demonstrat ca știu sa se organizeze, ca pot folosi educația financiara in viata de zi cu zi, ca stiu sa-si atinga scopul.
Si speram ca sunteți de acord ca împreună putem muta munții din loc”, au transmis reprezentanții proiectului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button