Un tânăr a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce fura o sumă de bani dintr-un stand de haine din Complexul Comercial Rodna, situat în Piața Mare din Târgu Jiu.
Deși furtul a avut loc săptămâna trecută, imaginile au început să circule astăzi intens pe rețelele sociale.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 16:00, pe 14 aprilie, când tânărul, sub pretextul că analizează produsele expuse, a profitat de neatenția vânzătoarei și a sustras rapid bani aflați sub tejghea. Totul s-a desfășurat în câteva secunde, fără ezitare, momentul fiind surprins clar de camerele de supraveghere din magazin.
Administratorul standului a publicat imaginile online, în încercarea de a-l identifica pe autor. „Am nevoie de ajutor pentru identificarea băiatului din acest videoclip. A fost surprins în timp ce fura o sumă de bani. Dacă îl recunoaște cineva, vă rog să-mi scrieți în privat. Cât mai multe distribuiri să-l facem cunoscut!”, a transmis acesta în mesajul care însoțește filmarea.
Deocamdată nu se știe dacă cazul a fost reclamat oficial la poliție, însă imaginile au stârnit reacții în mediul online.






