News

Tânăr din județul vecin, spânzurat în propriul apartament. O vecină l-a observat pe fereastră


Incident șocant azi, 8 februarie 2023, pe strada Republicii din cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Un tânăr în vârstă de 28 ani a fost găsit spânzurat în apartamentul său de la parterul unui bloc. El a fost văzut atârnând de tavan de o vecină, care a alertat imediat autoritățile. Din câte se pare, ar fi vorba despre o sinucidere, mai ales că tânărul, cu o zi înainte, și-a anunțat vecinii că ar intenționa să recurgă la acest gest. ”Ieri spunea pe aici că îi vine să omoare pe cineva și să intre în pușcărie, dar că mai bine se omoară el decât să ia viața unui om nevinovat” – ne-a spus un vecin al tânărului. Probabil că oamenii au crezut ca el aberează, ținând cont că, spun martorii, ar fi fost consumator de substanțe interzise. Într-un gest disperat, tânărul ar fi bătut cuie în tavan și s-a spânzurat.

“În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” – precizează Poliția Vâlcea.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button