CulturăNews

Talent, emoție și sute de aplauze la Tismana: au fost desemnați câștigătorii Festivalului „Mărțișoare Muzicale pentru Toți”

Cea de-a doua ediție a Festivalului–Concurs Național de Muzică Populară și Muzică Ușoară pentru Copii și Adolescenți „Mărțișoare Muzicale pentru Toți” s-a încheiat sâmbătă, 28 februarie 2026, la Casa de Cultură „George Coșbuc” din Tismana, unde, pe parcursul unei zile întregi de spectacole începute la ora 10:00, aproximativ 120 de copii și adolescenți din județul Gorj și din alte zone ale țării au urcat pe scenă, demonstrând talent, emoție și pasiune pentru muzică.

Evenimentul a fost organizat de autoritățile locale din Tismana, instituții culturale și parteneri educaționali, printre care Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” și Asociația „ARTE” Gorj.

Directorul festivalului, Florin Tantan, responsabil de înscrierea și coordonarea concurenților, a moderat manifestarea și a subliniat nivelul artistic ridicat al ediției din acest an, în timp ce premiile au fost acordate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

La secțiunea Muzică Ușoară, juriul format din profesorii Pompiliu Ciolacu și Petre Laurențiu Popescu, alături de Daniel Pițigoi, a decis ca la categoria 7–10 ani premiul I să fie obținut de Vidu Karina, premiul II de Mogoșanu Elena, iar premiul III de Colceag Ana Sofia. La categoria 11–16 ani, premiul I a revenit Șelăvărdeanu Cosmina, premiul II Ciortea Andreea, iar premiul III Saraolu Rebeca Antonia. Pentru categoria 17–20 ani nu au existat concurenți, motiv pentru care premiile aferente au fost redistribuite, laureații fiind recompensați public cu diplome și premii în bani.

Secțiunea Muzică Populară a fost evaluată de un juriu prezidat de Ionuț Viorel Bordeiași, alături de profesorii Carmen Sarcină și Emilia Nanu. La soliști vocali, categoria 7–10 ani, premiul I a fost câștigat de Mapin Bianca, premiul II de Bardan Andrei, premiul III de Dragotă Daria, iar mențiunea a revenit Vidu Karina.

La categoria 11–16 ani, premiul I a fost obținut de Dadovici Daria, în timp ce premiile II au fost acordate concurenților Nica Ștefania, Al. Ioani Alessia Maria și Ciolan Nicolas, iar premiul III a fost câștigat de Muscurici Daiana. La categoria 17–20 ani, premiul III a revenit lui Răuț Andrei.

La soliști instrumentiști, categoria 7–12 ani, premiile I au fost obținute de Nenciu Fabian și Plămănescu Andrei Eduard, premiul II de Pane Cristian, iar premiul III de Peia Patrik. La categoria 13–20 ani, premiile I au fost câștigate de Cidoiu Victor și Lala Ianis, premiul II de Cotorcea Cătălin, iar premiul III de Lătărețu Magda.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button