Fost manager de spital, candidat la primărie. Vezi ce spune medicul: “Lumea știe potențialul meu”
Fostul manager al Spitalului de Urgență din Târgu-Cărbunești, Constantin Târziu, candidează la primăria orașului de pe Blahnița din partea Partidului Național Liberal.

Constantin Târziu susține că nu și-a dorit să candideze la Primăria Cărbunești, însă a fost convins de locuitorii orașului să intre în competiția electorală din 9 iunie.
Fostul manager al spitalului de urgență anunță că nu va face o campanie electorală bazată de atacuri, ci pe proiecte pentru comunitatea locală.
“Eu nu socotesc o luptă. Eu vreau să dau dovadă, așa cum am dat dovadă și până acum, la spital, că nu voi adresa lui Dănuț Birău sau la alt contracandidat vreun reproș. Eu vreau, cu intrarea mea la candidatură, să facem o politică deosebită, să nu se bazeze pe atacuri la persoană, vreau altceva, întotdeauna am vrut altceva. Că au reușit să mă facă să-mi asum această candidatură a fost foarte greu, dar până la urmă m-am lăsat convins, cred că am și o responsabilitate. Lumea din Cărbunești știe potențialul meu ca manager, lumea apreciind ce am făcut eu la spitalul Cărbunești și datorită oamenilor, ei m-au făcut să particip și să iau în serios, să am o responsabilitate foarte mare în a fi candidat la Primăria Târgu-Cărbunești. Eu am o relație bună cu Dănuț Birău și sper că relațiile noastre vor rămâne cum au fost și până ieri, cum au fost și în ultimii ani, n-am discutat cu Dănuț referitor la faptul că ar fi ultimul lui mandat sau nu. Eu trăiesc din 1982 în acest oraș”, spune Constantin Târziu.





