
Șoferii din Târgu Jiu au parte de noi schimbări în trafic. Toate parcările de pe strada Siretului, inclusiv cele cu plată, au fost blocate, în condițiile în care autoritățile pregătesc modificarea regimului de circulație pe această arteră centrală. În prezent, traficul se desfășoară pe un singur sens, însă strada urmează să fie deschisă circulației în ambele sensuri.
Măsura face parte din planul de reorganizare a traficului rutier din municipiu, strada Siretului urmând să devină o rută alternativă pentru șoferi în perioada în care circulația pe strada Unirii va fi afectată de lucrările la pasaje.
Reprezentanții Primăriei Târgu Jiu au transmis că trecerea la circulația pe două sensuri este gândită atât ca măsură de control al traficului, cât și pentru a oferi o alternativă conducătorilor auto în perioada restricțiilor de pe strada Unirii.
Deocamdată, autoritățile nu au anunțat data la care va fi pusă în aplicare noua măsură. Potrivit reprezentanților municipalității, condițiile meteo au împiedicat refacerea marcajelor rutiere, din cauza umezelii. Primăria urmează să comunice în perioada următoare când va fi posibilă trecerea la circulația în ambele sensuri pe strada Siretului.
Până atunci, șoferii trebuie să țină cont de actualul regim de circulație și de faptul că locurile de parcare de pe această stradă, inclusiv cele cu plată, au fost blocate în vederea reorganizării traficului.





