Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care modifică modul de calcul al rovinietei și introduce noi categorii de vehicule, măsurile urmând să intre în vigoare de la 1 iulie.
Noile tarife vor fi stabilite în funcție de categoria vehiculului, norma de poluare EURO și durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, criterii care includ atât perioada de circulație, cât și cea de staționare.
Potrivit documentului, rovinieta se va aplica nediscriminatoriu utilizatorilor români și străini și va ține cont de nivelul de emisii poluante.
Pentru autoturisme și vehicule de transport persoane cu maximum 9 locuri, inclusiv șoferul, mașinile electrice și cele EURO VI vor avea tarife de 22 de lei pentru o zi, 30 de lei pentru 10 zile, 48 de lei pentru 30 de zile, 76 de lei pentru 60 de zile și 254 de lei pentru un an.
Pentru vehiculele EURO V și EURO IV, rovinieta va varia între 26 de lei pentru o zi și 292 de lei pe an, în timp ce pentru cele EURO III–0 tarifele cresc până la 29 de lei pe zi și 330 de lei anual.
Diferențieri apar și în cazul vehiculelor de transport marfă de până la 3,5 tone, unde costurile vor fi cuprinse între 52 și 753 de lei, în funcție de durată.
Pentru transportul de persoane cu peste 9 locuri, tarifele vor porni de la 173–225 de lei pe zi și pot ajunge până la 1.931–2.510 lei pe an, în timp ce pentru vehiculele cu peste 23 de locuri, costurile urcă până la 3.400–4.420 de lei anual.
Proiectul se află în prezent în etapa de dezbatere publică.






