News

Vești bune pentru părinții din Gorj care au copilași sub 2 ani!

Părinții aflați în concediu de creștere a copilului ar putea beneficia de scutirea de la plata contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS), potrivit unei propuneri anunțate de ministrul Muncii, Florin Manole.

Măsura face parte dintr-un pachet mai amplu de inițiative înaintate de PSD în cadrul coaliției de guvernare și are ca scop sprijinirea familiilor cu copii, dar și a pensionarilor.

Florin Manole a precizat că eliminarea CASS pentru indemnizația de creștere a copilului ar urma să se aplice unui număr de peste 147.000 de beneficiari. Impactul bugetar estimat al măsurii este de aproximativ 560 de milioane de lei, sumă care ar reprezenta venituri pe care statul nu le-ar mai încasa.

„Eliminarea CASS la indemnizația de creștere a copiilor este o reparație necesară, nu un privilegiu”, a declarat ministrul Muncii.

Acesta a subliniat că procentul de 10% reținut lunar pentru CASS afectează direct bugetul familiilor cu copii mici. În prezent, cea mai mică indemnizație de creștere a copilului este de 1.651 de lei, ceea ce înseamnă o pierdere lunară de aproximativ 165 de lei pentru părinți.

„Acești bani înseamnă mai puțină hrană, mai puține haine, medicamente sau scutece pentru cei mici. Pentru o mamă care trăiește doar din această indemnizație, orice leu contează”, a mai spus Florin Manole.

Ministrul a adăugat că nemulțumirile părinților sunt cunoscute autorităților, fiind reflectate în numeroasele petiții transmise către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, dar și către alte instituții ale statului.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button