Ștefan are doar 5 ani și are nevoie de noi!

La doar 5 ani, Ștefan duce o luptă pe care niciun copil nu ar trebui să o ducă. Băiețelul s-a dezvoltat normal până la vârsta de 1 an și 3 luni, moment în care a început o regresie continuă. Treptat, a pierdut abilitățile pe care le dobândise și a ajuns să nu mai fie prezent în timp și spațiu.
Ulterior, Ștefan a fost diagnosticat cu tulburare de spectru autist, iar familia a început un lung drum prin investigații și tratamente. Din păcate, rezultatele nu au fost cele așteptate.
În urma mai multor teste, medicii au ridicat suspiciunea unei panencefalite, o afecțiune neurologică severă care poate afecta progresiv funcțiile neurologice și cognitive.
Pentru stabilirea unui diagnostic cert sunt necesare însă investigații suplimentare și testări genetice. Dacă suspiciunea va fi confirmată, Ștefan ar putea avea nevoie de un tratament costisitor, disponibil în centre medicale din străinătate.
Primul pas este acum Kievul.
Băiețelul trebuie să ajungă la Clinica de Neuroimunologie Vivere din Kiev, unde numai primul panel complet de investigații costă aproximativ 5.000 de euro. La această sumă se adaugă internarea, tratamentul, transportul, cazarea și celelalte cheltuieli.
În total, familia estimează că are nevoie de peste 17.000 de euro pentru acest drum medical.
O sumă uriașă pentru familia lui Ștefan, care nu dispune de acești bani.
Ștefan se află în grija bunicilor săi. Bunica lui este cea care îi este alături zi de zi și face tot ce poate pentru ca micuțul să primească șansa de care are nevoie.
Acum, familia face un apel către oamenii care pot contribui, indiferent de sumă.
„O cafea de fiecare și atât” – acesta este mesajul prin care cei care au făcut public cazul speră să strângă banii necesari pentru ca Ștefan să ajungă la investigațiile de la Kiev.
Uneori, o sumă mică pentru fiecare dintre noi poate însemna enorm pentru un copil.
Ștefan are nevoie de o mână întinsă. Are nevoie să ajungă la investigații. Are nevoie de o șansă.
Cei care doresc să îl ajute pot dona în următoarele conturi:
Titular: Stelian Chircu (bunicul)
IBAN: RO70BTRLRONCRT0V48798001
IBAN EUR – Titular: Nicoleta Ani Chircu (bunica)
RO85REVO0000111244250052
Revolut: @nicoletaanic





