Horă de Buna Vestire într-un sat din Gorj
Locuitorii din comuna Scoarța sunt invitați să participe luni, 25 martie, la o petrecere dedicată sărbătorii de Buna Vestire.
Evenimentul, intitulat „Hora Satului”, va avea loc începând cu ora 19:00, la Școala Generală din satul Copăcioasa.
Potrivit anunțului făcut de Primăria Comunei Scoarța, participanții vor avea parte de o seară plină de voie bună, muzică și atmosferă tradițională.
Pe scenă vor urca artiștii Mihai Ștefan și Andreea Alexandra Ciortea, alături de instrumentiștii Leo Pobirci și Aurel Dobre, care vor întreține atmosfera cu muzică populară.
Evenimentul este organizat de Mihai Ștefan, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Scoarța, cu sprijinul Poliția Scoarța. Organizatorii îi așteaptă pe localnici să sărbătorească împreună într-o atmosferă autentic românească.






