Specialiști de renume din domeniul juridic, reuniți la Târgu Jiu
Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Baroul Gorj, a organizat conferința științifică „Ordinea juridică și justiția în spațiul european”, eveniment dedicat provocărilor și perspectivelor actuale ale dreptului în contextul european.
Manifestarea a reunit reprezentanți ai mediului universitar și ai profesiilor juridice, oferind un cadru de dezbatere și analiză asupra unor teme de actualitate privind evoluția sistemului juridic, impactul transformării digitale și consolidarea valorilor statului de drept în Europa.
La conferință au participat personalități marcante ale domeniului juridic și academic, printre care profesorul universitar doctor Bogdan Nicolae Țonea, de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, profesorul universitar doctor Liviu-Bogdan Ciucă, de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și președinte al Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, conferențiarul universitar doctor habilitat Mihai Udroiu, de la Universitatea din Oradea și avocat în Baroul Bihor, lectorul universitar doctor Alin Nicolescu, de la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București și judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție, executorul judecătoresc Bogdan Dumitrache, avocatul Ionel Grigore din Baroul Mehedinți și avocatul Constantin Groza din Baroul Gorj.
Potrivit organizatorilor, conferința a reprezentat o oportunitate importantă pentru schimbul de idei și bune practici între specialiști, contribuind la aprofundarea unor subiecte relevante pentru sistemul juridic contemporan.
Prin organizarea unor astfel de manifestări științifice, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu își reafirmă rolul de centru de excelență academică și de promotor al dialogului interdisciplinar, susținând formarea continuă a specialiștilor din domeniul juridic și dezvoltarea unei culturi juridice moderne, adaptate realităților europene.






