News

„Șmecherul de la SIPI” a păcălit o întreagă poliție! Povestea incredibilă a tânărului cu 8 clase care s-a dat drept ofițer ani la rând

Un caz halucinant a zguduit sistemul din Prahova, după ce un tânăr de doar 25 de ani, cu opt clase și antecedente penale, a reușit să se infiltreze printre adevărații polițiști și să participe la misiuni, razii și anchete ca și cum ar fi fost ofițer cu acte în regulă.  

Costin Oprea și-ar fi construit cu grijă imaginea unui polițist „sub acoperire”, folosindu-se de o uniformă asemănătoare celei oficiale, o legitimație falsă, o stație de comunicare tip Motorola Tetra și chiar un pistol de tip Glock. Potrivit anchetatorilor, acesta pretindea că lucrează fie pentru Direcția de Operațiuni Speciale, fie pentru SIPI/DGPI, iar mulți polițiști l-au crezut fără să pună întrebări.  

Mai mult decât atât, falsul polițist ar fi participat la razii rutiere, audieri de martori, cercetări la fața locului și chiar la paza urnelor în timpul alegerilor locale din Ploiești. Procurorii spun că individul a ajuns să colaboreze cu agenți din aproape toate structurile IPJ Prahova, iar unii oameni ai legii îi cereau inclusiv sfaturi în timpul intervențiilor.  

Anchetatorii susțin că bărbatul ar fi fost ajutat inclusiv de un agent de poliție din Ploiești, care avea același nume de familie. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit uniforme, echipamente specifice poliției, o armă airsoft și mai multe obiecte folosite pentru a întreține identitatea falsă.  

Pe lângă acuzațiile de uzurpare de calități oficiale, Costin Oprea este suspectat și de înșelăciune. Potrivit polițiștilor, acesta ar fi profitat de falsa identitate pentru a obține bani și bunuri de la mai multe persoane. 

După ce a fost prins prima dată, bărbatul a profitat de libertate și s-a întors sub o nouă identitate, de procuror DIICOT. “Ieșit din arest, la finalul anului 2024, dar sub măsura controlului judiciar, Oprea a decis să evolueze în carieră. A renunțat la funcția de polițist și a decis să se „înscrie” la Institutul Național al Magistraturii (INM) și să se facă procuror DIICOT și apoi ofițer SRI. Acesta a fost noul scenariu ticluit și vândut fără scrupule altor victime, femei naive care chiar au crezut că sunt într-o relație de iubire cu un tânăr procuror”, scrie libertatea.ro. 

Și-a regizat în cel mai mic detaliu momentul în care urma să le ceară bani grei noilor sale victime. Acesta i-a spus iubitei sale ca suferă de o boală gravă așa ca are nevoie de bani pentru tratamentul din Elveția, și dintr-o regretabilă eroare contul său bancar a fost blocat. Așa că partenera sa, o femeie în vârstă de 45 de ani, speriată de cumplitul diagnostic, s-a împrumutat de 190.000 de lei și și-a ajutat iubitul bolnav să plece în Elveția pentru un tratament exclusivist. Alți 6.500 de euro i-a obținut prin aceleași metode de la cealaltă iubită, o tânără de doar 19 ani. Aceasta și-a convins chiar mama să-i dea banii, dar și bijuteriile valoroase din casă pentru ca viitorul ginere, procuror DIICOT și posibil ofițer SRI, să scape de necazuri.

Costin Oprea a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii reali în urma unor percheziții care au fost organizate de IJP Prahova sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, marți, 12 mai. Împreună cu Oprea au fost inculpate alte două persoane, mama sa și un prieten, ambii acuzați de complicitate la înșelăciune.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button