Lider politic, despre noii șefi din CS-ul CE Oltenia: „Numirile sunt politice”
Președintele Partidului Mișcarea Populară Gorj, Nicolae Davițoiu, acuză că noii șefi ai Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia au fost numiți politic.

Nicolae Davițoiu este convins că cel mai mare producător de energie pe cărbune din România, Complexul Oltenia, se îndreaptă spre închidere. Președintele Partidului Mișcarea Populară Gorj afirmă că CEO nu mai are materie primă pentru a produce energie electrică. În plus, acuză că noii șefi ai Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia au fost numiți politic.
“Referitor la numirile din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este clar că vorbim despre numiri politice. În acest moment, PSD și PNL nu mai pot spune că situația Complexului nu merge bine din cauza Bruxelles-ului sau a guvernărilor anterioare, pentru că ei au propriii reprezentanți în Consiliul de Supraveghere. Iar acest consiliu, știm foarte bine, conduce efectiv Complexul Energetic Oltenia și poate lua măsurile necesare pentru salvarea companiei. După părerea mea, nu se va întâmpla acest lucru, iar începând chiar de anul viitor vom simți aceste efecte direct în buzunarele noastre, prin creșteri de preț la energie. Probabil interesul principal va fi susținerea producătorilor de energie regenerabilă acolo sunt mari interese economice iar Complexul Energetic Oltenia se va închide treptat, natural, pentru că nu va mai avea materie primă suficientă pentru a funcționa. Se vede deja cum funcționează în prezent cantitățile de energie livrate în Sistemul Energetic Național sunt din ce în ce mai mici, scad de la an la an. Iar cu veniturile actuale, compania nu va mai putea susține numărul actual de angajați. Asta este o pierdere majoră pentru județul Gorj, care, trebuie spus, se bazează enorm pe acest complex. Aș spune că cel puțin un sfert din populația județului, dacă nu chiar mai mult, depinde economic de Complexul Energetic Oltenia”, spune liderul PMP Gorj.





