NewsSocietate

Scandal la Bâlteni, Gorj! Un localnic acuză primarul că i-a amendat mama, în vârstă de 87 de ani, pentru un gard

Un locuitor din comuna Bâlteni, Dumitru Tufiși, a lansat critici dure la adresa primarului, acuzând administrația locală de abuz și răzbunare.

Potrivit acestuia, mama sa, Nicolina Tufiși, în vârstă de 87 de ani, ar fi fost sancționată contravențional cu o amendă de 10.000 de lei (echivalentul a 100 de milioane de lei vechi) pentru că a reparat un gard construit din panouri de beton, fără fundație.

Într-un mesaj postat online, Tufiși reclamă că decizia ar fi fost una arbitrară și motivată de faptul că el însuși a criticat conducerea Primăriei Bâlteni și pe primarul localității.

„Sunteți și un individ răzbunător pentru că am exprimat acest punct de vedere. V-ați răzbunat pe mama mea (…) pe care ați sancționat-o cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei”, a scris acesta.

Cetățeanul spune că sancțiunea a fost aplicată din dispoziția primarului Marius Popescu, și subliniază că mama sa este o persoană în vârstă, cu dificultăți, iar tatăl său a decedat recent, la 94 de ani.

În mesaj, Tufiși acuză administrația că menține în funcții persoane pensionare, fără competențe, și că primarul ar folosi aceste metode pentru a intimida vocile critice.

„IN GENUNCHI NU AM CĂZUT NICIODATĂ ÎN FAȚA NIMĂNUI!”, își încheie Dumitru Tufiși mesajul, promițând că va continua să-și exprime public nemulțumirea față de deciziile primăriei.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button