Sindicalistul care nu tace! Crețan organizează întâlnirea care poate schimba soarta pensionarilor din CEO
Federația Națională a Muncii anunță o nouă întâlnire de informare extrem de importantă, organizată împreună cu cabinetul de avocatură Toartă Ionuț, pe tema pensiilor și a acțiunilor în instanță câștigate de angajați.
Evenimentul va avea loc miercuri, 28 mai 2025, de la ora 14:00, la restaurantul Bulevard din Târgu Jiu.
Sunt invitați să participe mineri, energeticieni și foști salariați din unitățile prestatoare, dar și toți cei care au obținut hotărâri judecătorești favorabile împotriva Complexului Energetic Oltenia sau a caselor de pensii din județele Gorj și Mehedinți.
Participanții sunt rugați să vină cu copii după cartea de muncă, decizia de pensionare, cartea de identitate, precum și adeverințele de venituri obținute, dacă este cazul. Se recomandă salariaților din CEO să aducă adeverințe actualizate cu perioadele lucrate.
Pentru detalii și relații suplimentare, persoanele interesate pot apela la numărul de telefon 0728.39.65.72, între orele 8:00 – 20:00.
Președintele Federației Naționale a Muncii,
Constantin Crețan, va fi prezent și îi încurajează pe toți cei interesați să participe, pentru a-și face dreptate și a obține toate beneficiile care li se cuvin.






