Sfintele Veșminte ale Sfintei Paraschiva, aduse spre închinare într-o comună din Gorj
Cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, prăznuită marți, 14 octombrie, locuitorii comunei Turburea vor avea parte de un moment deosebit de binecuvântare.
Primarul localității, Ion Bîrcă, a anunțat că, prin grija și implicarea sa, în Parohia Turburea de Sus vor fi aduse spre închinare Sfintele Veșminte ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
„Pentru mine, ca fiu al acestei comune și ca om credincios, este o mare împlinire sufletească să pot contribui la aducerea acestor sfinte binecuvântări, care vor aduce mângâiere, pace și întărire în credință pentru toți locuitorii comunei noastre”, a transmis primarul.
Ion Bîrcă a adăugat că își dorește ca acest eveniment să fie „un moment de rugăciune, de comuniune și de bucurie pentru fiecare dintre noi”, invitând toți credincioșii să participe „cu inimă curată și cu credință” la sărbătoarea duhovnicească.
Evenimentul va avea loc în ziua praznicului, când credincioșii vor putea veni să se închine și să aducă mulțumire Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și una dintre cele mai iubite sfinte ale ortodoxiei românești.





