Politică

Senator de Gorj, acuzat că dă dovadă de” tupeu și ipocrizie”

Deputatul PSD Claudiu Manta îl pune la zid pe senatorul PNL Ion Iordache după ce liderul liberal i-a numit “șobolani” pe parlamentarii Partidului Social Democrat.

Claudiu Manta afirmă că senatorul Ion Iordache dă dovadă de” tupeu și ipocrizie” după ce i-a criticat pe liderii PSD, pentru că nu s-au solidarizat cu minerii care au fost în greva foamei în fața sediului CE Oltenia, săptămâna trecută.

Deputatul social-democrat spune că soluția pentru evitarea concedierilor la CEO este ca ministrul liberal al Energiei, Sebastian Burduja, să înceapă negocierile cu Comisia Europeană pentru prelungirea planului de restructurare.

“Eu n-o să cobor și noi n-o să coborâm în mocirla în care se bate domnul Iordache. N-o să-i răspund acestui gen de limbaj suburban pe care dânsul îl folosește, și care, iată, se vede că îl caracterizează, însă ce vreau să spun este că mi se pare incredibil tupeul pe care îl are și ipocrizia de care dă dovadă, pentru că se folosește de drama unor oameni pentru campanie electorală. Soluția aici este ca domnul Iordache să meargă la ministrul Energiei, colegul dumnealui de partid și prietenul dumnealui, să înceapă odată negocierile pentru planul de restructurare, pentru modificarea lui. Orice altă soluție sunt doar paliative și chestiuni care nu pot decât să prelungească pe durate foarte scurte de timp ceea ce se întâmplă cu privire la contractele pe durată determinată ale acelor oameni. Pur și simplu, acei oameni au fost păcăliți, soluția este aceea de a merge la domnul Burduja să renegocieze planul de restructurare. Asta este lucru care rezolvă pe termen mediu și lung problema determinaților de la CEO”, a conchis parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button