DESCINDERI ale Gărzii Forestiere în Gorj!
Tăieri ilegale de arbori, furt de lemn și nereguli în gestionarea fondului forestier se numără printre faptele descoperite de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea în urma controalelor desfășurate în luna septembrie în Gorj și alte patru județe din Oltenia.
Potrivit bilanțului instituției, inspectorii au efectuat 150 de controale privind respectarea regimului silvic și 104 verificări în sistemul SUMAL 2.0, folosit pentru monitorizarea transportului și trasabilității materialelor lemnoase.
În urma acțiunilor au fost constatate opt infracțiuni silvice, iar valoarea totală a prejudiciului estimat se ridică la 182.324,04 lei.
Trei dintre infracțiunile descoperite au vizat tăierea fără drept de arbori, fiind identificat un volum de 27,34 metri cubi de lemn. Alte două fapte au fost de furt de arbori, două au vizat reducerea suprafeței fondului forestier național, iar o altă infracțiune a constat în deținerea ilegală de materiale lemnoase într-un depozit.
Pentru cazurile constatate au fost formulate cinci sesizări penale către organele competente.
Neregulile nu s-au oprit aici. Verificările au scos la iveală 39 de avize de însoțire a materialului lemnos neconforme. De asemenea, inspectorii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 69.000 de lei.
În urma controalelor, a fost confiscată fizic o cantitate de 125,64 metri cubi de material lemnos, din diferite specii și sortimente. Alți 40,147 metri cubi au fost confiscați valoric, valoarea acestora fiind de 16.729,88 lei. Totodată, au fost dispuse trei suspendări ale dreptului de acces la sistemul SUMAL 2.0.
Acțiunile Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea au vizat județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Olt și Dolj, unele verificări fiind desfășurate cu sprijinul polițiștilor.
Reprezentanții instituției anunță că verificările vor continua atât ziua, cât și noaptea, indiferent de ziua săptămânii, pentru depistarea și sancționarea încălcărilor legislației silvice.
Cei care exploatează, depozitează, comercializează sau transportă material lemnos sunt obligați să respecte prevederile legale în vigoare.






