Ședință de consiliu în teroare: Poliția a intrat peste aleși după ce un consilier a venit cu pistolul!

Ședința Consiliului Local programată vineri s-a încheiat înainte să înceapă, după ce un consilier local, Valentin Răducu (USR), a intrat în sala de ședință cu un pistol la brâu, scrie stiripesurse.ro.
Potrivit martorilor, momentul a produs panică și confuzie: unii consilieri s-au ridicat imediat de pe scaune, iar alții au cerut suspendarea ședinței. În scurt timp, primarul a apelat numărul unic de urgență 112, cerând intervenția poliției.
În câteva minute, o echipă a Inspectoratului de Poliție Județean Călărași – Compartimentul Arme și Muniții – a ajuns la fața locului pentru a verifica situația. Ancheta vizează atât legalitatea deținerii armei, cât și modul în care aceasta a fost purtată într-o instituție publică, lucru interzis prin lege.
Deocamdată nu se știe dacă pistolul era letal, de autoapărare sau o simplă replică. Cert este că simpla sa prezență a fost suficientă pentru a crea panică și a întrerupe ședința.





