News

Se resfinteşte o biserică din Târgu Jiu! Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Irineu, va oficia slujba

Parohia „Sfântul Dumitru” din cartierul Petreşti (Vărsături) din Târgu Jiu anunţă resfinţirea bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

Evenimentul va avea loc joi, 1 octombrie, cu ocazia sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, iar slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie vor fi săvârşite de Înaltpreasfinţitul Irineu, arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Evenimentul se desfăşoară în contextul în care, de patru ani, biserica a trecut prin ample lucrări de restaurare şi înfrumuseţare.

„Cu acest binecuvântat prilej, toţi credincioşii, femei şi bărbaţi, au posibilitatea unică să treacă prin Sfântul Altar, primind binecuvântarea lui Dumnezeu”, au transmis reprezentanţii parohiei.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button