Se resfințește biserica dintr-o comună din Gorj! ÎPS Irineu va oficia slujba. Credincioșii vor putea intra în Sfântul Altar
Comuna Vladimir va găzdui astăzi, 12 iulie 2026, un eveniment deosebit pentru comunitatea locală. După finalizarea lucrărilor de restaurare, Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” va fi resfințită în cadrul unei ceremonii religioase oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Vladimir, Marius Vijulan, care i-a invitat pe locuitori să participe la acest moment important din viața spirituală a comunității. De la ora 09:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească, în prezența unui sobor de preoți și diaconi.
Un moment aparte al evenimentului îl reprezintă posibilitatea oferită credincioșilor de a intra în Sfântul Altar pentru a se închina, potrivit rânduielii Bisericii Ortodoxe, un privilegiu acordat doar cu prilejul slujbelor de resfințire a bisericilor.
Autoritățile locale îi așteaptă pe credincioși să ia parte la această sărbătoare, care marchează redeschiderea sfântului lăcaș și un nou început pentru viața religioasă a comunității din Vladimir.






