FENOMEN RAR surprins în Gorj! Cerul a oferit un spectacol uluitor la Baia de Fier! FOTO
Un fenomen optic spectaculos, cunoscut sub numele de parhelion sau „soare fals”, a fost surprins în zona localității Baia de Fier, din județul Gorj. Imaginile au surprins un tablou neobișnuit pe cer, care atrage imediat privirile.

Natura continuă să ofere spectacole impresionante, iar de această dată cerul Gorjului a devenit scena unui fenomen optic mai puțin întâlnit. Este vorba despre parhelion, un fenomen cunoscut și sub denumirea de „soare fals”, care poate crea iluzia că pe cer există mai mulți sori.
Fenomenul apare atunci când lumina Soarelui este refractată prin cristalele de gheață aflate în atmosferă, de regulă în nori de altitudine mare. În anumite condiții, aceste cristale acționează asemenea unor mici prisme, producând pete luminoase în apropierea Soarelui, uneori cu nuanțe asemănătoare curcubeului, scrie ProTV.ro.
Parhelionul poate fi însoțit și de alte efecte optice spectaculoase, precum haloul solar, un cerc luminos care pare să înconjoare Soarele, sau arcuri colorate pe cer.
Denumirea provine din limba greacă și înseamnă „pe lângă Soare”, însă fenomenul este cunoscut popular drept „soare fals”.





