News

Scene ireale în parcarea unui magazin Lidl! Un porc „a venit” la cumpărături

Un moment surprinzător s-a petrecut în fața unui magazin Lidl din orașul Victoria, județul Brașov: un porc a încercat să pătrundă în interior, stârnind hohote de râs printre clienți și angajați, iar reacția paznicului a devenit virală pe TikTok.

Incidentul a avut loc vineri, când animalul s-a apropiat de ușile automate ale magazinului. Porcul părea hotărât să intre, însă ușa nu s-a deschis.

Un câine din vecinătate lătra insistent, în timp ce porcul, după câteva încercări nereușite, „a făcut un ocol”, apoi s-a întors din nou către intrarea principală, conform Adevărul.

Clienții au fost amuzați de situație, iar paznicul a fost pus într-o poziție inedită. Prin sistemul intern, el a cerut sprijin colegilor: „Avem un porc aicea! Mă auziți? Doamna Cristina, vorbesc serios. Avem un porc. Un porc în față. Ce fac cu el?”, se aude în înregistrare.

Bărbatul a încercat apoi să alunge animalul ridicându-și brațele, spre amuzamentul celor din jur.

Un localnic prezent la fața locului a declarat: „Nu ne așteptam să vedem un cumpărător atât de special astăzi în parcarea de la Lidl”, iar atmosfera generată de întâmplare „a fost chiar distractivă”.

Clipul cu porcul a strâns aproape 2 milioane de vizualizări și numeroase comentarii amuzate. Internauții au glumit că „porcul doar voia să-și ia ceva de mâncare” sau că „a venit la reducerea de sărbători”.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button