EvenimentNews

Săulești, Gorj: scenariu de coșmar într-o locuință. O femeie de 77 de ani, atacată în propriul pat de un bărbat de 58 de ani

Un bărbat de 58 de ani din Săulești a fost reținut de polițiști, după ce ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei de 77 de ani din satul Dolcești și ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta, profitând de starea sa de sănătate. Cazul este instrumentat de polițiștii din cadrul Poliția Orașului Târgu‑Cărbunești, care au deschis dosar penal pentru tentativă de viol și violare de domiciliu.

“La data de 26 martie 2026, în jurul orei 19:00, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați în mod direct de un bărbat, din comuna Săulești, sat Dolcești, cu privire la faptul că un bărbat, de 58 de ani, din satul Săulești ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu soacra apelantului, o femeie de 77 de ani, din Dolcești.

La fața locului s-au deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești și polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești, care, în urma primelor verificări, au stabilit faptul că în jurul orei 10:30, bărbatul de 58 de ani ar fi pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate, imobilizată la pat și profitând de starea acesteia de sănătate și vârsta înaintată, ar fi încercat să întrețină prin constrângere un act sexual normal.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tentativă de viol și violare de domiciliu.

La aceeași dată, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 58 de ani, din Săulești, față de acesta fiind luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Gorj”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button