News

Șansă unică la Târgu Jiu pentru tinerii pasionați de actorie

Tinerii din Târgu Jiu care visează să urce pe scena unui teatru profesionist au ocazia să își demonstreze talentul.

Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” organizează, pe 4 noiembrie 2026, un casting pentru trupa TDEG Junior, adresat elevilor de clasa a IX-a, a X-a și a XI-a.

Audițiile sunt programate la orele 18:00 și 20:00 și se vor desfășura la sediul teatrului din Târgu Jiu, situat pe strada Victoriei, nr. 36. Candidații trebuie să pregătească povestirea unei întâmplări reale sau imaginate ori să interpreteze un monolog sau o poezie.

Reprezentanții instituției îi încurajează pe liceenii pasionați de actorie să profite de această oportunitate și să își pună în valoare creativitatea, expresivitatea și talentul scenic.

Miza este una importantă pentru tinerii selectați: spectacolul realizat în cadrul proiectului va face parte din stagiunea 2026-2027 a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, oferindu-le ocazia de a evolua în fața publicului pe scena unei instituții teatrale profesioniste.

Înscrierile se fac prin e-mail, la adresa educatie.elviragodeanu@gmail.com. Castingul reprezintă o oportunitate pentru elevii care își doresc să descopere lumea teatrului din interior și să facă primii pași spre o experiență artistică autentică.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button