News

Șefă de secție dintr-un spital municipal, arestată preventiv pentru luare de mită

Medicul Eugenia Manu, șefa Secției Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Municipal Moreni, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată.

Măsura a fost dispusă de Tribunalul Dâmbovița, la solicitarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, după ce medicul a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 14 aprilie – 22 mai 2026, Eugenia Manu ar fi primit în repetate rânduri sume de bani cuprinse între 100 și 400 de lei de la pacienți sau de la aparținătorii acestora. Banii ar fi fost oferiți în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv pentru consultații medicale, prescrierea și efectuarea unor tratamente, precum și pentru internări.

Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, apreciind că există suficiente probe care să susțină suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea faptelor cercetate.

După analizarea dosarului, judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurori și a dispus arestarea medicului pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 9 iunie și până la 8 iulie 2026.

Totodată, instanța a respins solicitarea apărării de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar.

În prezent, Eugenia Manu se află în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, iar cercetările continuă în acest dosar.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button