Reducerea vârstei de pensionare. Ce se întâmplă cu cea de-a treia lege
Cea de-a treia lege de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energie care ar trebui să recunoască perioada 2001-2021 ca fiind lucrată în condiții speciale de muncă, se află în analiza comisiilor din Camera Deputaților.
Federația Energetica, din care face parte Sindicatul Energia Rovinari, a trimis un memoriu către Comisia de Muncă prin care a cerut analizarea în regim de urgență a celei de-a treia legi de reducere a vârstei de pensionare. La începutul lunii februarie, președintele Comisiei de Muncă, Adrian Solomon, a răspuns adresei. Deputatul PSD a dat asigurări că actul normativ va fi analizat “cu simț de răspundere”.” Vă aducem la cunoştinţă faptul că am primit memoriul dumneavoastră, prin care solicitaţi „acordarea unei atenții deosebite asupra propunerii PL-x nr.618/2022 deoarece prin această propunere se reglementează și devine aplicabilă fără interpretări Legea nr.197/2021”, acesta fiind înregistrat la Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaților la nr.45 din 16.01.2023. Vă informăm că la dezbaterea iniţiativei legislative la care faceți referire, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaților va avea în vedere cele solicitate de dumneavoastră”, a transmis Adrian Solomon.