News
Prins de radar conducând cu 222 km/oră! Vezi ce a pățit șoferul
Un tânăr de 29 de ani a fost prins de poliţişti când circula cu 222 de kilometri la oră pe Autostrada Soarelui, în judeţul Ilfov şi i-a fost suspendat permisul 120 de zile.
“Poliţiştii Biroului Brigăzii Autostrăzi- Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti- Constanţa au depistat pe autostrada A2, calea 1, km 20, în zona localităţii Brăneşti, un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, care circula cu viteza de 222 km/h, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 130 de km/h”, a transmis, miercuri după-amiază, IPJ Ilfov.
De asemenea, acesta a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. 195/2002, cu amendă în valoare de 2.900 de lei.