News

Piroman reținut după ce a provocat trei incendii în doar câteva ore 

Un bărbat de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că ar fi provocat trei incendii într-un interval scurt de timp, în București. Focurile au izbucnit sâmbătă, în zona Bulevardului Iuliu Maniu și pe o stradă din apropiere, iar pompierii au intervenit pentru stingerea tuturor focarelor.

Potrivit polițiștilor de la Secția 22 București, unul dintre incendii a izbucnit în spatele unui magazin, unde flăcările au cuprins mai multe cărucioare de marfă, extinzându-se ulterior și la izolația unui bloc din apropiere.

Un alt incendiu a afectat o motocicletă parcată în aceeași zonă, în timp ce un al treilea focar a izbucnit la o pubelă pentru deșeuri. Intervenția pompierilor a împiedicat extinderea incendiilor, toate focarele fiind stinse.

În urma cercetărilor desfășurate după cele trei incidente, polițiștii au reușit să identifice și să depisteze un bărbat de 39 de ani, suspectat că ar fi provocat incendiile. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Cercetările continuă pentru infracțiunea de distrugere, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button