Pieton în comă și doi tineri pe motocicletă răniți
Un bărbat este în comă, iar alţi doi tineri au ajuns și ei la spital cu multiple traumatisme în urma unui grav accident rutier cu o motocicletă, petrecut aseară în apropierea stațiunii Mamaia.
De vină ar fi fost un pieton care a încercat să traverseze un bulevard prin loc nepermis, fiind spulberat de motocicleta pe care se aflau tinerii, un bărbat şi o femeie, care au avut, de asemenea, nevoie de îngrijiri medicale.
În încercarea de a-l evita, motociclistul s-a izbit de un stâlp. Medicii l-au găsit pe pieton inconştient și au început imediat manevrele de resuscitare, însă acesta a intrat în comă.
Din cauza rănilor, conducătorul motocicletei nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând să-i fie recoltate probe biologice pentru a stabili dacă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, pe motocicletă erau doi tineri, un băiat de 22 de ani şi o fată de 21 de ani, iar pietonul, care este în stare de inconştienţă, are în jur de 30 de ani.






