News

Percheziții în forță și sechestru pe averi! Gaura de 1,8 milioane de lei descoperită de polițiști

Foto arhivă 

Polițiștii din Buzău au efectuat 12 percheziții într-un dosar de evaziune fiscală care vizează activitatea a două societăți comerciale. Trei bărbați, cu vârste de 45, 53 și 63 de ani, sunt cercetați pentru că ar fi reținut și nu ar fi achitat la termen impozite și contribuții sociale, prejudiciul estimat fiind de 1,8 milioane de lei. Anchetatorii au instituit sechestru asupra unor bunuri și au dispus poprirea conturilor persoanelor cercetate.

“La data de 8 octombrie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de PoliţieJudeţean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalului Buzău, au pus în aplicare 12 mandate de percheziţieîn municipiul Buzău, în cadrul unui dosar penal în care sunt cercetate fapte prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Activitățile s-au desfășurat în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Buzău și au vizat activitatea a două societăți comerciale.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 – 2026, în calitate de reprezentanți legali ai societăților comerciale, 3 bărbați de 45, 53 și 63 de ani, din Buzău, ar fi reținut și nu ar fi plătit în termen de 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, impozite și contribuții sociale.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este estimat la 1.800.000 de lei.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi au ridicat în vederea continuării cercetărilor documente relevante cauzei, dar și mai multe terminale mobile, dispozitive electronice și medii de stocare.

Totodată, polițiștii au instituit sechestru asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ale bărbaților, sume de bani și părți sociale deținute de aceștia, precum și poprirea conturilor aparținând persoanelor cercetate, până la concurența sumei estimate ca prejudiciu.

În baza mandatelor de aducere, bărbații au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru documentarea întregii activităţiinfracţionale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată într-un comunicat de presă  al Poliției Române. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button