News

O femeie s-a împușcat în cap pe stradă după o ceartă cu iubitul

O femeie în vârstă de 38 de ani a încercat să se sinucidă, împușcându-se în cap, pe stradă, cu o armă, după o discuție destul de urâtă cu partenerul de viață.

Cazul a tulburat liniștea comunei Nole Canavese, care aparține de metropola Torino, Italia, în după amiaza zilei de sâmbătă, 29 noiembrie 2025. Femeia a ajuns la spitalul din Cirie, după ce a fost găsită pe jos cu o rană provocată de o armă de foc.

Totul s-a petrecut în jurul orei 17, într-o zonă industrială aproape abandonată a localității, aflată la mică distanță de locuința cuplului. Potrivit primelor informații obținute de Rai News, femeia și partenerul ei au avut o discuție foarte aprinsă chiar în stradă, iar tensiune a atins punctul culminant cu puține momente înaintea tragediei.

Femeia a folosit o armă deținută cândva de un membru al familiei, un pistol care nu a fost predat niciodată autorităților după ce acea rudă ar fi decedat. Într-un moment de pierdere completă a controlului, individa de 38 de ani și-a îndreptat pistolul asupra ei provocându-și o leziune la nivelul capului.

În ancheta care a fost deschisă se analizează ipoteza unui gest suicidar, susținută de natura rănilor și de imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă care, totuși, nu au înregistrat momentul exact al împușcăturii.

Carabinierii și procurorii păstrează discreție totală cu privire la acest caz, iar investigațiile continuă pentru a se clarifica în detaliu firul evenimentelor. Femeia a fost preluată în stare critică de echipele medicale și transportată de urgență la unitatea de primiri urgențe a unui spital.

Medicii se luptă și în aceste momente să îi stabilizeze viața. Apropiații spun că relația celor doi era destul de tensionată în ultima perioadă, însă nimeni nu și-ar fi putut imagina vreodată un asemenea deznodământ.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button