News

O cunoscută blondă din Gorj, în centrul atenției după divorț! Fostul soț, surprins în ipostaze tandre cu o misterioasă șatenă imediat după separare

La doar trei luni după ce s-a aflat că mariajul dintre actrița cu origini în Gorj, Andreea Ibacka, și prezentatorul TV Cabral Ibacka s-a încheiat, numele fostului soț al vedetei revine în prim-planul presei mondene. Prezentatorul a fost surprins în compania unei tinere misterioase, alături de care a petrecut o noapte plină de gesturi tandre într-un celebru club de pe litoral.

Potrivit imaginilor publicate de Cancan.ro, Cabral și-a petrecut seara într-un local cunoscut de la malul mării, unde a ajuns însoțit de mai mulți prieteni. Pe parcursul serii a socializat cu fanele care l-au recunoscut, a făcut fotografii și a stat de vorbă cu mai multe persoane aflate în club.

Spre finalul serii, însă, atenția prezentatorului s-a îndreptat către o tânără șatenă, cu care a petrecut mare parte din noapte. Cei doi au dansat, au schimbat zâmbete și conversații, iar apropierea dintre ei a devenit tot mai evidentă.

Conform imaginilor apărute în presa mondenă, Cabral și tânăra au fost surprinși îmbrățișându-se și sărutându-se în club, fără să pară deranjați de cei din jur. După miezul nopții, au părăsit împreună localul, iar în timp ce așteptau un taxi au continuat să se țină de mână și să își arate afecțiunea. Ulterior, au fost fotografiați îndreptându-se spre hotel, unde au intrat împreună.

Imaginile au stârnit numeroase reacții în mediul online, mai ales că despărțirea dintre Cabral și Andreea Ibacka a surprins publicul. Cei doi au format unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul românesc și au împreună doi copii, Namiko și Tiago.

Contactat pentru un punct de vedere după apariția fotografiilor, Cabral a preferat să nu ofere explicații.

„Salut. Nimic de declarat. Mulțumesc, zi bună”, a transmis prezentatorul pentru Spynews.ro.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button