Societate

Nu mai vrea scandaluri pe tema Aparegio.” Trebuie să ne așezăm la aceeași masă”

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, nu mai vrea scandaluri pe tema Aparegio între autoritățile locale și conducerea operatorului regional de apă și canalizare.

Un nou proiect de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din județul Gorj a fost aprobat, zilele trecute, de Comisia Europeană.

Investițiile se ridică la circa 188 de milioane de euro. 11 localități din județul Gorj, inclusiv Târgu-Jiu, vor beneficia de pe urma acestui proiect.

Cosmin Popescu anunță că, în acest moment, conducerea ADIA și Aparegio lucrează la un nou studiu de fezabilitate astfel încât rețeaua de apă și canal din județul Gorj să fie modernizată, în următorii 4 ani.

“La momentul acesta, Aparagio, împreună cu Consiliul Județean, consiliul local al municipiului Târgu-Jiu și cu încă 10 localități, că suntem 11 beneficiari, avem un proiect de 188 de milioane de euro. Nu am vrut să-l facem public, pentru că nu am vrut să se interpreteze că facem campanie. Acest proiect a fost aprobat de Comisia Europeană. Primii bani deja sunt în conturile Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, au fost virați către Aparegio, Aparegio, de asemenea, a virat banii către constructori.

Avem obligația, și la această data, și Aurel Popescu și Traian Pătrășcoiu lucrează la un nou studiu de fezabilitate împreună cu consultantul care ne-a câștigat și noul proiect astfel încât rețeaua de apă și canal în județul Gorj să fie definitivată în următorii 4 ani. Acolo unde primarii n-au reușit să obțină fonduri din PNDL 1, din PNDL 2, din Anghel Saligny sau din fondurile de coeziune, noi vom interveni, ca autoritate tutelară județeană, prin Consiliul Județean Gorj, prin ADIA, astfel încât, în 2028, să avem introdusă rețeaua de apă și canal în întreg județul Gorj. De asemenea, lucrăm la un lucru foarte important. Căutăm surse suplimentare de apă, pentru că vedem schimbările climatice, vedem ce se întâmplă, astfel încât fiecare localitate să aibă surse suplimentare de înmagazinare și surse suplimentare pentru apa necesară cetățenilor. Pentru că vedem problemele de zi cu zi, vedem forajele de subteran că nu fac față și avem localități aproape de Târgu-Jiu care an de an, vară de vară, nu mai fac față și trebuie să găsim aceste soluții. Am avut întâlnire cu consultanții, deja au venit cu câteva soluții”, spune șeful județului.

În ultimele campanii electorale, au fost scandaluri între primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, și directorul Aparegio, Traian Pătrășcoiu, pe tema rețelelor de apă și canalizare din municipiu.

“Trebuie să ne așezăm la aceeași masă. Nu trebuie să mai avem scandaluri publice pentru a finaliza de modernizat întreaga rețea de apă și canal, în 2028”, a conchis Cosmin Popescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button