Alertă alimentară pentru consumatorii din Gorj! Un lot de Nutella Croissant a fost retras de urgență de la vânzare din patru magazine din județ, după ce producătorul a semnalat un posibil risc privind prezența unui corp străin – un fragment de metal – în produs.
Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), retragerea vizează produsul Nutella Croissant – congelat, fabricat de Fresystem S.p.A., Italia, din lotul de producție L126Z39, cu termen de valabilitate 6 mai 2027.
În județul Gorj, produsul a fost retras de pe rafturile celor două magazine Lidl din Târgu Jiu, Lidl Motru și Kaufland Târgu Jiu.
Autoritățile îi avertizează pe cei care au cumpărat produsul din lotul respectiv să nu îl consume. Acesta poate fi returnat în magazin, fără prezentarea bonului fiscal, iar contravaloarea va fi restituită până la data de 15 iulie 2026. De asemenea, produsul poate fi distrus.
ANSVSA precizează că retragerea are caracter preventiv și a fost decisă în urma unei notificări transmise de Ferrero România.
„Potrivit Ferrero România, nu au fost depistate corpuri străine în produsele comercializate. Retragerea s-a făcut preventiv, ca aplicare a propriei politici de siguranță alimentară”, au transmis reprezentanții autorității.
Consumatorii sunt îndemnați să verifice cu atenție produsele achiziționate și să compare numărul lotului și data de expirare, pentru a evita orice risc.






