Nu crede că vor mai fi realizate centralele pe gaz de la Turceni și Ișalnița
Proiectul Transgaz pentru noile centrale pe gaze de la Mintia, Ișalnița și Turceni va fi declarat de importanță națională.

Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, este convins că investițiile de la Turceni și Ișalnița nu se vor realiza. Președintele Federației Naționale a Muncii dă exemplul Termocentralei Craiova 2, unde s-a renunțat la finanțarea din PNRR pentru construirea centralei pe gaze. Constantin Crețan reafirmă că intenția guvernanților este clară, aceea de a monta module nucleare de mici dimensiuni în locul centralelor pe cărbune. Sindicalistul susține că România este una dintre țările din UE care a primit deja avizul de la Bruxelles pentru astfel de investiții.
„Nu este un lucru bun, eu am mai spus-o, gazul este un produs finit și nu trebuie folosit pentru producerea energiei electrice, poate să fie folosit în industrie în general și chiar și fiind produs finit, aduce plus valoare fără discuții. Dar ei au sperat în gazele pe care le vor lua din Marea Neagră, pe care nu sunt siguri, și pe proiecte de perioadă scurtă pe gaze, iar la gaze se plătesc certificate mai mult. Dar este o garanție că se vor face aceste investiții în centrale pe gaze de la Turceni și Ișalnița? Puțini mai cred în ele. Nu, nu se vor face, uitați și Craiova s-a stopat, pentru că intenția lor clară este pentru a puneacele module nucleare. Eu am mai spus acum câțiva ani, și câțiva din liderii politici și liderii de sindicat spuneau că spun bazaconii, când spuneam de module nucleare, când nu se discuta în România de module nucleare, când am spus că aveam informație de la liderul din America, că l-am întâlnit la o conferință mondială. Ia uitați că ei continuă și încurajează, s-au întâlnit la Bruxelles și s-a primit avizul, am discutat cu un europarlamentar român de bună credință, a primit avizul România, Cehia, Slovacia și Ungaria pentru module nucleare montate în regim de urgență”, afirmă sindicalistul.





