Noi negocieri la CE Oltenia. Ce solicită Federația Univers
Liderii celor patru federații sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltena se vor întâlni, pe data de 25 august, pentru o nouă rundă de negocieri.
Vicepreședintele Federației “Univers”, Adrian Marciuc, a cerut conducerii Complexului Energetic Oltenia convocarea comisiei de negocieri pentru data de 25 august. Principalul punct pe ordinea de zi este negocierea cuantumului tichetelor de masa, în contextul în care guvernul a crescut valoarea tichetelor de la 30 la 35 de lei, de la 1 august. Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, este convins că liderii celor patru federații vor obține această majorare și pentru minerii și enrgeticienii din cadrul CEO.
“Am credința și am încrederea că, pe 25 august, vom semna actul adițional care reglementează acest lucru. Îl vom depune la Inspectoratul Teritorial de Munca, iar, începând de luna viitoare, colegii mei mineri și energeticieni vor beneficia de acest drept, de creșterea valori tichetului de masă de la 30 la 35 de lei. În principiu, avem pe ordinea de zi această solicitare care este necesară colegilor mei mineri și energeticieni, costul vieții a crescut lună de lună, zi de zi. Orice altă problemă care este de competența comisiei de negociere va fi pusă pe ordinea de zi. Important este aspectul financiar, pentru că anii pe care îi mai avem de lucrat în această companie, mulți sau puțini, doar Dumnezeu știe, trebuie să fie ani buni, cu venituri bune, cu o contributivitate mare la sistemul de pensii, pentru că în momentul în care vom ieși la pensie, să avem o pensie decentă care să ne asigure un trai decent. Acesta este rolul nostru,al liderilor de sindicat”, afirmă liderul SMEO.






