Diana Mihaela Țircă, cadru didactic universitar cu o experiență de peste 26 de ani la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în cadrul Facultății de Științe Economice, a anunțat că și-a încheiat activitatea în Gorj și s-a alăturat prestigioasei Universități din București.
Aceasta ocupă, începând din această toamnă, funcția de profesor la Facultatea de Administrație și Afaceri.
„După mai bine de 26 de ani la Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu Jiu, mă îndrept către București pentru a mă alătura uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din lume. Mulțumiri speciale Universității «Constantin Brâncuși» pentru toți acești ani minunați! Sunt recunoscătoare colegilor din țară și din străinătate, studenților, antreprenorilor și tuturor celor care au făcut ca această călătorie să fie atât de pasionantă și plină de sens. Și, cel mai important, le mulțumesc familiei și prietenilor mei, sursa mea constantă de putere”, a transmis profesoara.
Aceasta a adăugat că este pregătită să înceapă un nou capitol profesional, dedicat cercetării, predării și dezvoltării de noi proiecte la nivel național și internațional.






