Mobilizare exemplară în Gorj: peste 10.000 de voluntari ies la curățenie generală în acest weekend
La sfârșitul acestei săptămâni, județul Gorj va fi gazda uneia dintre cele mai mari acțiuni de voluntariat dedicate mediului.
Peste 10.000 de persoane vor participa, sâmbătă, la campania națională „Let’s Do It, Romania!”, având ca scop strângerea gunoaielor aruncate la întâmplare în păduri, pe câmpuri sau pe malurile apelor.
Organizatorii transmit că toți voluntarii vor primi saci și mănuși, iar deșeurile colectate vor fi ridicate gratuit de către operatorii de salubrizare. O parte din materialele necesare au fost puse la dispoziție de Iridex Group Salubrizare.
La acțiune vor lua parte și reprezentanți ai autorităților locale și județene: Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, vicepreședinta Anca Bordușanu, prefectul județului și Șerban Predescu, alături de echipa ADIS Gorj, într-o zonă din municipiul Târgu Jiu.
„Împreună vom transmite un semnal de alarmă prin care vom arăta că locul deșeurilor nu este pe câmpuri, pe malul apelor sau în păduri, ci în spațiile special amenajate. Prin implicare și responsabilitate putem contribui la un județ mai curat și la un mediu mai sănătos pentru toți”, au transmis organizatorii.
Campania „Let’s Do It, Romania!” reunește anual sute de mii de voluntari la nivel național, fiind considerată cea mai mare mișcare socială de mediu din țară.






