Misterul din Gorj care sfidează orice explicație: întâlnirea dintre un înger și Moarte

Într-un sat din Gorj, o poveste transmisă din generație în generație continuă să dea fiori și astăzi. O întâmplare petrecută în urmă cu mai bine de un secol, în care o copilă aflată între viață și moarte ar fi avut o întâlnire inexplicabilă cu două apariții misterioase – una îmbrăcată în alb, cealaltă în negru – a rămas vie în memoria familiei și a fost păstrată ca dovadă a unui miracol.

Relatarea, publicată pe pagina de Facebook „Cronici Paranormale”, vorbește despre credință, suferință și o experiență care, pentru cei care au moștenit această poveste, sfidează orice explicație rațională.

Redăm mai jos întreaga povestire:

„Bunica Polina, îngerul și moartea – 1911, Gorj

Generațiile se succed continuu, iar cei care suntem depozitarii trecutului familial trebuie să dăm mai departe poveștile care depășesc înțelegerea rațională, bazată pe elemente științifice, să acceptăm proporțiile miraculosului în existența terestră pusă sub pecetea efemerității. Bunica mea s-a născut în 1906 și cred că nu a fost primul copil al familiei, dar a trăit câteva experiențe greu de înțeles azi.

Evident că, în copilărie, le auzeam povestite fie de ea, fie de mama, fiica ei, care punea sub semnul întrebării autenticitatea acestora. Una dintre ele avea să ne marcheze emoțional pe toți cei de după ea (a murit într-o iarnă geroasă și abundentă în zăpadă, credincioasă până în măduva oaselor).

Bunica era copil, până la vârsta școlarizării, când s-a îmbolnăvit de ceva care i-a luat energia specifică vârstei infantile, devenise inertă, iar străbunicul, tatăl ei, moșul Gheorghe, a pus-o cu un vecin în car, ca să o ducă la felcer, un fel de medic de serviciu al comunității.

În vremea asta, străbunica plângea și se zbuciuma ca orice mamă care vrea să își știe sănătoși și bine copiii, ea născând 11 copii, dintre care trei perechi de gemeni, cel mai firav dintre aceștia murind la naștere. Mama povestea despre această femeie ca fiind extrem de devotată familiei.

Așadar, pe bunica Polina au dus-o tatăl și un vecin, cu carul tras de boi, la felcer; acesta a examinat-o și nu a putut înțelege ce boală avea, spunându-i străbunicului că e irecuperabilă și că va muri într-una sau două zile. S-au întors acasă, bunica avea febră mare, era toată un jăratic, în stare de inconștiență, a fost pusă în patul din odaia în care locuiau toți, iar străbunica, auzind verdictul medicului, s-a pus pe bocete de o auzeau toți vecinii și s-a urcat în pod.

Atunci s-a petrecut ceva: lângă patul fetiței au apărut două femei lungane, îmbrăcate una în alb, iar cealaltă în negru. S-au uitat una la alta, apoi la copila bolnavă și febrilă, și cea în negru a întrebat: „O luăm?” Cealaltă, cu o privire mai blândă, uitându-se pătrunzător, cu ochi din altă lume decât cea terestră, a zis, după un timp mai lung: „Nu, las-o, că auzi ce mai plânge cu foc mamă-sa prin pod!”

În cel mai miraculos mod, după acest episod, bunica s-a ridicat, după săptămâni întregi de zăcut, în capul oaselor, a cerut apă și, încet-încet, s-a întremat, s-a dat jos din pat și a povestit întâmplarea: că, inconștientă fiind, văzuse de sus, de undeva, și drumul la felcer, și supărarea tatălui ei că va mai pierde un copil, fiind neputincios în această privință, făcându-și de lucru prin ogradă și așteptând să îi moară prima fiică, din cele patru pe care le-a mai avut după ea.

Bunica Polina ținea toate posturile, era o credincioasă habotnică, a fost greu lovită de soartă, rămânând văduvă destul de devreme; apoi băiatul ei (genial, viitor profesor universitar la București), pentru care făcuse multe sacrificii ca să îl țină la școală (ea fiind analfabetă, fiindcă fetele nu frecventau școala în epoca antebelică), a fost arestat din motive politice șapte ani. A rămas cu mama, într-o sărăcie cruntă, a traversat cele două războaie și se minuna de cât de bine o duceam prin anii ’70-’80 ca familie, fiindcă nu ne lipsea nimic.

Poveștile ei, spuse sintetic, încă îmi tulbură sufletul prin sinceritatea trăirilor ei de femeie simplă, pentru care minciuna era un păcat condamnabil. Ea a trăit un miracol și credea că femeia în alb era îngerul păzitor dat de Dumnezeu, iar cea în negru a fost Moartea.

Sursă: s-a păstrat anonimă, Gorj, culeasă în iulie 2026”.