EvenimentNews

Mesajul unei femei din Târgu Jiu care a fost operată de chirurgul Soare

Într-o perioadă în care sistemul medical este adesea criticat, o femeie din Târgu Jiu a ales să vorbească despre experiența pozitivă pe care a avut-o la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

Simona Drăgan a transmis un mesaj de recunoștință adresat medicului chirurg Claudiu Soare și întregii echipe a Secției Chirurgie II, după intervenția chirurgicală și perioada de spitalizare.

Femeia spune că profesionalismul, empatia și grija de care a avut parte au ajutat-o să își recapete sănătatea, dar și încrederea și liniștea.

„Aș dori să-mi exprim deosebita recunoștință față de domnul doctor Soare Claudiu și de întreaga echipă medicală de la Chirurgie II a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu pentru devotamentul de care au dat dovadă atât în timpul intervenției chirurgicale pe care am avut-o, cât și în timpul spitalizării. Compasiunea, răbdarea și priceperea dumneavoastră mi-au redat încrederea, sănătatea și liniștea.

Apreciez enorm priceperea dumneavoastră medicală, efortul depus și modul empatic în care am fost tratată pe parcursul întregii spitalizări. Vă mulțumesc pentru modul exemplar în care v-ați îndeplinit nobila misiune!

Mult succes în continuare, oameni minunați!”, este mesajul transmis de Simona Drăgan.

Postarea a fost apreciată de numeroși internauți, care au felicitat echipa medicală și au transmis, la rândul lor, mesaje de susținere și respect pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Sursa foto: Facebook

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button