Mesajul ministrul Transporturilor după ce un muncitor și-a pierdut viața pe șantierul autostrăzii A7
„Condoleanțe familiei angajatului care și-a pierdut astăzi viața, în timp ce lucra pe șantierul Lotului 1 al Autostrăzii Ploiești-Buzău! Domeniul construcțiilor este unul riscant, cu atât mai mult cu cât se lucrează într-un ritm accelerat. Orice greșeală poate fi fatală și, de aceea, este foarte important ca normele de protecție a muncii să fie, cu strictețe, respectate!
În prezent, autoritățile judiciare desfășoară cercetări la fața locului pentru a afla cauza producerii acestui tragic accident”, este mesajul transmis de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
O persoană a murit, sâmbătă, în urma unei explozii care s-a produs pe şantierul autostrăzii A7, în zona Dumbrava – Albeşti.
„Pompierii prahoveni au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor şi pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane surprinse de o explozie (neurmată de incendiu). Ajunşi la locului intervenţiei, salvatorii au constatat că persoana surprinsă, bărbat – 57 de ani, prezintă leziuni incompatibile cu viaţa”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.