News

Mașină de lux de 80.000 de euro, dată în urmărire în Germania, găsită ascunsă într-o comună. Mascații au descins la adresă!

Un autoturism de lux evaluat la aproximativ 80.000 de euro, căutat la nivel internațional de autoritățile din Germania, a fost descoperit joi, 3 septembrie, în comuna Corbasca.


Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bacău, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Percheziția a avut loc în baza unui mandat emis de Judecătoria Bacău, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru furt.

În timpul acțiunii, anchetatorii au identificat un autoturism de lux înmatriculat în Germania. Verificările efectuate în bazele de date au scos la iveală faptul că mașina figura ca fiind dată în urmărire internațională de autoritățile germane.

Vehiculul, a cărui valoare este estimată la 80.000 de euro, a fost imediat indisponibilizat de polițiști.

Anchetatorii români au început demersurile de cooperare judiciară cu autoritățile din Germania pentru a stabili cum a ajuns autoturismul în județul Bacău și în ce împrejurări a fost adus în România.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, urmând ca ancheta să stabilească toate circumstanțele în care autoturismul a ajuns în posesia persoanelor vizate.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button