News
Mașină cuprinsă de flăcări

Pompierii din Deva au intervenit joi dimineață pe autostrada A1, la kilometrul 387, pe sensul de mers Deva – Nădlac, unde un autoturism a fost cuprins de flăcări.
La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent și generalizat la întregul vehicul. Conducătorul auto s-a autoevacuat la timp și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incendiul a fost lichidat rapid de pompieri, iar traficul rutier în zonă se desfășoară în condiții normale.





