News

Mamă spulberată de o autoutilitară cu copilul în brațe! Micuțul a scăpat ca prin minune

Momente dramatice într-o localitate din județul Iași, unde o femeie în vârstă de 35 de ani a fost prinsă sub o autoutilitară, după ce a traversat strada având în brațe copilul de doar un an și jumătate.

Accidentul s-a produs sâmbătă, în localitatea Moșna. Potrivit primelor informații, femeia a trecut prin spatele unei mașini de pâine aflate în apropierea unui magazin, iar șoferul nu ar fi observat-o și a acroșat-o.

În urma impactului, mama a rămas prinsă sub autoutilitară, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru extragerea acesteia. Din fericire, copilul a scăpat cu viață, suferind doar escoriații la nivelul capului.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale ISU Iași, un echipaj SMURD, reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Moșna și un echipaj al Serviciului de Ambulanță.

„Femeia a fost extrasă în siguranță, este conștientă și primește îngrijiri medicale. Pentru preluarea acesteia se deplasează în sprijin echipajul de salvare aeriană. Copilul, de asemenea conștient, prezintă escoriații la nivelul capului și va fi transportat la spital de echipajul SMURD, fiind însoțit de o mătușă”, a transmis sergent major Ionela Buliga, din cadrul ISU Iași.

Din cauza gravității leziunilor suferite de femeie, autoritățile au solicitat intervenția elicopterului SMURD pentru transportul acesteia la o unitate medicală.

Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul și dacă au fost respectate regulile de circulație de către persoanele implicate.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button