O decizie definitivă a Curții de Apel Craiova poate avea efecte importante pentru foștii directori și angajați din aparatul administrativ al Complexului Energetic Oltenia care au încercat să obțină pensionarea anticipată în baza adeverințelor emise de companie.
Instanța a stabilit că funcțiile administrative și de conducere nu se încadrează în categoria activităților desfășurate în condiții speciale de muncă prevăzute de lege.
Cazul îl vizează pe fostul director comercial al Complexului Energetic Oltenia, Ioan Viorel Vasile, care a contestat în instanță decizia Casei Județene de Pensii Gorj de respingere a cererii sale de pensionare în baza Legii nr. 197/2021. Atât Tribunalul Gorj, cât și Curtea de Apel Craiova au respins solicitarea, hotărârea devenind definitivă.
În dosarul de pensionare, fostul director a depus mai multe adeverințe emise de Complexul Energetic Oltenia și de fostele unități din cadrul companiei, potrivit cărora ar fi lucrat aproape 38 de ani în condiții speciale de muncă.
Documentele includeau perioadele în care acesta a ocupat funcții precum director al Direcției Comerciale, șef Departament Securitate și Sănătate în Muncă, șef Serviciu Administrativ, șef Departament Managementul Calității sau șef Birou Tehnic Verificare Documente.
Judecătorii au analizat însă atribuțiile efective ale funcțiilor ocupate și au concluzionat că acestea aveau caracter administrativ, de coordonare și management, fără implicare directă în procesul tehnologic de producere a energiei electrice sau în extracția cărbunelui.
Instanțele au subliniat că simpla emitere a unor adeverințe de către angajator nu poate modifica prevederile legii și că doar activitatea desfășurată efectiv în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 poate fi valorificată la stabilirea drepturilor de pensionare.
Curtea de Apel Craiova a mers și mai departe, arătând în motivare că adeverințele emise de Complexul Energetic Oltenia au fost întocmite fără a ține cont de faptul că fostul director nu făcea parte din personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producerii energiei electrice și extracției cărbunelui.
Deși adeverințele indicau aproape 38 de ani în condiții speciale, instanțele au recunoscut doar aproximativ 21 de ani, corespunzători perioadelor anterioare anului 2007. Cum legea impune un stagiu de minimum 25 de ani în astfel de condiții pentru reducerea cu 13 ani a vârstei standard de pensionare, fostul director nu a îndeplinit criteriile legale.
Decizia definitivă este considerată una de referință și ar putea influența și alte dosare similare privind pensionarea foștilor directori și angajați din aparatul administrativ al Complexului Energetic Oltenia.






