NewsȘtiri

Lovitură pentru Casa de Pensii Gorj! Se recalculează pensia unui fost salariat din minerit

O nouă decizie definitivă a Curții de Apel Craiova dă speranțe miilor de foști salariați din minerit și din societățile care au lucrat pentru exploatările de cărbune.

Instanța a respins apelul formulat de Casa Județeană de Pensii Gorj și a obligat instituția să recalculeze pensia unui fost angajat al SC TPSUT SA Motru, valorificând atât veniturile obținute în acord global, cât și perioada lucrată în grupa a II-a de muncă, asimilată condițiilor speciale.

Reclamantul a contestat decizia Casei Județene de Pensii Gorj, susținând că la recalcularea pensiei nu au fost luate în considerare veniturile realizate în acord global și perioada desfășurată în grupa a II-a de muncă. În sprijinul cererii, acesta a depus adeverințe care demonstrau că a lucrat între anii 1981 și 1999 în activități încadrate în grupa a II-a de muncă, precum și documente privind veniturile încasate.

Tribunalul Gorj i-a dat dreptate, însă Casa Județeană de Pensii a atacat hotărârea la Curtea de Apel Craiova. Instituția a susținut că fostul angajator presta doar servicii de transport și reparații pentru exploatările miniere și că nu se încadra în prevederile legilor care acordă beneficii salariaților din sectorul minier.

Judecătorii au respins însă argumentele Casei de Pensii și au arătat că nu denumirea funcției este decisivă, ci activitatea desfășurată în mod concret.

Din documentele depuse la dosar a rezultat că fostul salariat era implicat direct în activitățile de exploatare, întreținere, reparații și transport în carieră, ceea ce îi conferă dreptul la beneficiile prevăzute de lege.

Instanța a stabilit că perioada lucrată în grupa a II-a trebuie recunoscută ca stagiu de cotizare în condiții speciale, cu toate efectele prevăzute de lege: reducerea vârstei standard de pensionare, utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani și majorarea punctajului de pensie.

De asemenea, Curtea de Apel Craiova a confirmat că veniturile obținute în acord global trebuie incluse la calculul pensiei, întrucât pentru acestea au fost plătite contribuții la asigurările sociale, invocând inclusiv principiul contributivității și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin hotărârea definitivă, Casa Județeană de Pensii Gorj este obligată să emită o nouă decizie de pensionare și să achite fostului salariat încă 1.500 de lei cheltuieli de judecată în apel, pe lângă cei 1.300 de lei acordați anterior de Tribunalul Gorj.

Decizia Curții de Apel Craiova se adaugă unei serii tot mai mari de hotărâri favorabile foștilor angajați din minerit și ai societăților care au desfășurat activități direct legate de exploatarea cărbunelui, putând deveni un precedent important pentru numeroși pensionari care se află în situații similare.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button